joi, 2 decembrie 2010

Pauza prelungita

Sint intr-o pauza de antrenament datorata unei accidentari la fotbal. Iar din motive de mult de lucru la serviciu n-am mai avut nici timp si chef sa updatez blogul. Sper sa revin curind cu noutati.

joi, 28 octombrie 2010

Stockholm marathon

Cu exact 7 luni inainte de cursa, m-am inscris la maratonul de la Stockholm. Acum am o motivatie in plus sa ma antrenez :-)
Sint 20000 de locuri, in maxim 2 saptamini se completeaza, deci cine vrea, trebuie sa fie hotarit acum !
Site-ul maratonului

marți, 26 octombrie 2010

Born to run !

O carte uimitoare.
Cred ca cel mai bine o descrie un comentariu pe care l-am gasit pe Amazon.com: If, when you finish with this book, you don't immediately get yourself outside and run like hell, then there's probably not a drop of living blood in you.
Cartea este un best-seller in SUA, si a declansat acolo o adevarata manie a alergarii si mai mult, a alergarii in picioarele goale sau cu pantofi minimali. Dar la noi nimeni nu pare sa fi auzit de ea !
Este o carte care rastoarna tot ceea ce stiti despre alergare. Voi incerca sa prezint aici cele mai interesante fapte pe care le-am aflat citind aceasta carte. Urmeaza dezvaluiri senzationale, mai ceva ca la OTV !
Independent de cercetarile antropologice pe care le prezinta, cartea poate fi citita si ca un roman de aventuri. Este vorba despre povestea unei curse in desertul mexican intre cei mai buni ultramaratonisti din SUA si membrii unui trib misterios care au ca principala distractie alergarea pe distante de sute de kilometri. Personajele cartii sint incredibile, ultramaratonisti cu puteri supraomenesti, golind sticle de bautura ca antrenament inainte de cursa, un maniac al alergarii in picioarele goale, traficanti de droguri, un fost luptator retras din lume, indieni care dupa o noapte de chef se hotarasc sa prelungeasca distractia cu o mica alergare de 100 de km, si ceea ce e cu adevarat incredibil, dupa ce ai citit ceea ce pare o pura poveste, descoperi ca toti acestia exista cu adevarat, alearga, dau interviuri, apar in clipuri pe youtube.
Uitati tot ceea ce stiti despre alergare, legati-va centurile si pregatiti-va de impact !

joi, 21 octombrie 2010

Rezultate oficiale Bucharest City Marathon

Rezultatele oficiale s-au publicat pe www.tds-live.com.

Am scos: Tempo: 01:53:45 Real time: 01:52:49. Cred ca asta inseamna ca am facut aproape 1 minut pina am ajuns la linia de plecare din locul din care stateam. Deci pozitia 179/506 la general, 155/381 la masculin si 53/122 la categoria mea de virsta.



Distanza Pos. Pos. M/F Pos. Cat. Tempo RealTime Parziale min/Km
Turn 3 - Lap 1 5000 254 221 69 00:26:53 00:25:57
5.22
Lap 1 10548 199 174 58 00:57:43 00:56:47 00:30:49 5.28
Turn 3 -Lap 2 15548 174 150 47 01:22:29 01:21:33 00:24:46 5.18 (imi place Gelu :-)
Finish 21097 179 155 53 01:53:45 01:52:49 00:31:16 5.23

Coloana min/km se refera la min/km de la inceputul cursei, nu pe portiunea respectiva. In portiunea unde am luat gelul, am scos sub 5 min/km. Interesant ca in a doua parte a turei am alergat de fiecare data mai prost, m-am uitat de curiozitate si la altii si e la fel... deci relieful e de vina, probabil delusorul din spatele Casei Poporului... iar ultima parte am alergat-o cel mai incet desi aveam impresia ca am accelerat !
O alta observatie pe care am facut-o este ca daca imi imbunatateam performanta cu numai un minut, (sau ma bagam mai in fata :-), cistigam vreo 16 locuri. La fel, pierdeam vreo 15 locuri daca mai intirziam un minut... deci cam incepuse sa vina grosul alergatorilor.

Nici prea prea, nici foarte foarte... macar n-am fost ultima gaina de Gostat !
Tinta pt la anul (daca o sa mai particip): nu mai mult de 1:45. Ma hotarasc pina atunci la ce proba: semimaraton, maraton, sau la cursa populara ?

marți, 19 octombrie 2010

Pauza !

Muncim, ne antrenam, dar parca cel mai placut e sa ne odihnim !



Something about this second
Something about this hour
Take away the money
Then the time becomes the power

luni, 18 octombrie 2010

(Semi)maratonul Bucuresti

Primul semimaraton pe asfalt... Daca la Maratonul Piatra Craiului nu am avut mai deloc emotii si am dormit ca ursul, acum, in seara dinainte am adormit dupa 1 noaptea. Faptul ca am alergat in cadrul actiunii '42 pentru o sansa' m-a facut sa ma simt ca am o datorie de indeplinit, nu am putut fi asa relaxat ca si cum as fi alergat doar pentru mine. Poate si din cauza asta am alergat cam timorat, si nu am scos un timp mai bun decit la antrenamente.
Cu o zi inainte de concurs am fost sa-mi iau kitul de concurs: un tricou, probabil luat de la reduceri din complexul 'Europa', pe care scria Raiffeisen Bank, si undeva mic pe spate "Maratonul international Bucuresti', numarul si cipul. Mie, daca as fi sef pe la o banca, mi-ar fi jena sa pun insemnul bancii pe cirpele alea. In plus, am primit inca un tricou de mai buna calitate, fara nici un insemn pe el, un sampon anti-matreata, o pasta de dinti si un antiperspirant, toate intr-o punga de plastic. Halal, dupa ce ca am dat o caruta de bani pt inscriere, mi-au umplut punga cu prostii... mai bine reduceau taxa si renuntau la 'cadou'. Care era ideea ? Sa nu-mi sara matreata din cap cind alerg ? Sa nu-i dobor pe spectatori cu mirosul gurii mele ? Si sa nu transpir in timp ce alerg ?Ah, si era sa uit, cireasa de pe tort, clipsuri anti-sforait :-D
Cei de la '42 pt o sansa' mi-au dat si ei tricoul lor, care este chiar foarte ok, arata bine, sintetic, se poate alerga cu el, si un gel energizant. Asta gratis, doar pt ca sprijin acest proiect. Nota 10 pt organizare ! Numai ca eu, a doua zi, pina am gasit un loc de parcare am intirziat vreo 5 minute si am pierdut poza de grup cu ceilalti 83 alergatori din proiect :-( Adevarul e ca nici nu mi-am imaginat sa fie atit de punctuali, ca doar sintem in Romania...
La plecare am intrat in vorba cu niste fete simpatice care purtau si ele tricouri cu '42 pentru o sansa' si am alergat impreuna primul kilometru, dupa care le-am lasat in urma, ritmul lor era cam lent fata de cit imi propusesem eu. Dar mi-a prins bine acest km alergat incet, a fost ca un fel de incalzire, si am putut alerga apoi fara sa ajung sa ma simt epuizat cum am patit-o dupa startul rapid de la MPC.
Spre deosebire de ceea ce ma asteptam, nu m-am plictisit deloc in timpul alergarii. Desi am alergat cu castile in urechi, n-am mai pornit muzica, in schimb am mai schimbat ocazional cite o vorba, o incurajare, faptul ca atita lume alerga in jurul meu facea totul sa para mult mai interesant si timpul sa treaca mai usor. Si pe toata durata cursei am avut o preocupare ca sa-mi treaca timpul, sa depasesc concurentii mai lenti. Evident, altii aveau preocuparea asta cu mine :-). Un moment deosebit a fost cind am fost depasit de atletii de elita africani, nu stiu cum sa descriu senzatia, pur si simplu imi dadea o stare de bine privindu-i cit de natural, aparent fara efort, cit de elegant alearga. Pe linga ei, noi, amatorii, aratam chinuiti si alergam de parca ne dezmembram in bucati :-)
Traseul a fost destul de ok, asa, fara masini parca nu mai era atit de urit. Ba in portiunea de la Podul Izvor pina la Eroilor, alergind pe sub copacii in culorile toamnei, a fost chiar frumos.
Dupa prima tura m-am simtit cam slabit, de data asta am luat gelul primit cu o zi inainte, dupa care kilometrii au inceput sa treaca mai repede. Pe traseu au fost puncte de rehidratare suficiente, tot timpul am baut apa asa ca n-am avut probleme din punctul asta de vedere.
Pe ultima suta de metri am bagat un sprint de nu mi-a venit nici mie sa cred, si, in timp ce alergam spre linia de start, dindu-mi seama cita energie mai am, pe de o parte ma bucuram, pe de alta imi parea rau ca nu am tras mai tare pe parcursul cursei. Dar, in fine, m-am incadrat in timpul modest pe care mi-l propusesem: 2 ore. Nici nu stiu exact cit am facut, cam 1h55, era cronometru afisat la sosire, dar nici nu l-am vazut. Ar trebui sa primesc un mail de la organizatori, cu timpul si locul pe care am sosit, sper sa nu uite de el.
La sosire eram cam zapacit, o fata a venit si mi-a luat cipul, alta mi-a dat o sticla cu apa, un baiat mi-a pus o medalie de git, pina m-am dezmeticit si am vrut sa o iau din loc, m-am trezit ca nu mai pot sa indoi picioarele :-) Dubioasa rau senzatia, mai ales ca in timpul cursei n-am avut nici o problema. Dar in fine, in citeva minute de miscare usoara mi-am revenit.

Update: na, iata-ma si si pe net, mersi Jeane pt link, cu mine rupt pe linga veselele gemene eco-maratoniste, sa nu mai zic de catel care cred ca abia asteapta sa mai dea o tura:


As vrea mult sa reusim sa adunam suma necesara de 30 de mii euro pt a cumpara aparatul pt spitalul de copii, mai trebuie strinsi aproape 10 mii...
Din pacate nu numai actiunea '42 pentru o sansa' dar nici macar Maratonul nu a fost prezentat aproape deloc in mass-media, normal, ca un eveniment la care 5000 de oameni fac sport nu e interesant, e mult mai interesant unul in care 11+11 alearga si alte citeva zeci de mii isi umfla burtile cu bere si eventual se iau la bataie. Un cunoscut maratonist, dl. Ilie Rosu a alergat si de data asta ca de obicei cu doua steaguri in maini, si cu un mesaj pe tricou impotriva violentei pe stadioane. Asa ceva nu e de aratat la tv, Doamne fereste !... noroc ca in aceeasi seara s-a jucat 'marele derby' Dinamo-Steaua, completat cu obisnuitele batai de strada, ei, asa se face audienta !

marți, 12 octombrie 2010

Crosul Petrom - am construit un metru de pista de biciclete sau am taiat un copac ?

Parcurile sint printre ultimele locuri frumoase ramase in mindra capitala a tarii noastre, Bucuresti, a.k.a. Imputitul.
Imi aduc aminte, in New York am vazut un parc, cu poarta de fier forjat, cu program de vizitare, camere video, tot tacimul. In parc... 2 ghivece cu plante, in rest pavele pe jos si o banca. "Parcul" avea cam 4 pe 5 metri sau pe acolo. Ei, asa o sa fie si la noi in curind !
Duminica cind am alergat in I.O.R. am vazut ca era dezastru pe acolo. Deja m-am obisnuit sa vad santier, primarul nostru care de altfel a facut treaba buna in sector duce de ani de zile un razboi cu parcul pe care nu-l va incheia decit atunci cind si ultimul petic de iarba va fi betonat. Si probabil nici atunci, pentru ca anul asta se betoneaza ceva, la anul se distruge si se face altceva in loc, si tot asa...
Dar azi m-a pus serios pe ginduri un mesaj primit de la o prietena:

nu stiu daca esti la curent cu noua desfasurare de forte din cartier (borduri noi scoase, puse, beton recent turnat spart, turnat la loc, iar peste beton, piatra cubica, dupa realitatea, adusa din China etc., etc., etc.), mai ales din IOR. Negoita a pornit un adevarat razboi cu betoniere, exacavatoare si alte masini grele, impotriva noastra a tuturor, a Himalayei de IOR, ierburilor, tufisurilor si pomilor autohtoni. rade tot ce-i sta in cale, cu atat mai inversunat de cand e criza. tot platoul de la intrarea dinspre strand e acum inaltat, betonat, acoperit cu piatra cubica, si e pregatita fundatia pentru nu stiu ce fantana luminoasa muzicala. jumatate din deal e mancat acum de excavatoare. lucrarea o face in doi ani o firma a unei rude, platita din banii primariei = ai nostri, 35 milioane de EURO, dupa antena 3 si realitatea. mare parte din tot spatiul verde din zona 'sahistilor' e strabatut de transee, in care vad ca au aruncat niste cabluri groase cat o mana de om - vrea sa lumineze pomii?! in ritmul fantanilor?! nu ma prind... stilpii noi de iluminat cumparati in timpul mandatului sau (cei ai lui Plesca nu i-au placut) acum nu mai lumineaza deloc si au intre ei aceleasi transee si aceleasi cabluri. o mai veche lucrare, insula pensionarilor zace acum sub betoane... ca sa-ti faci idee cum arata raiul pe pamant in viziunea lui negoita, iar daca poti sa speli bani in rai, de ce nu...
o alta bucurie (care nu stiu daca e cuprinsa in cei 35 milioane de euro) e o strada, in parc, de jur imprejurul parcului, relativ aproape de gard, pe toata partea de la pod inspre noi, lata cam de 2 masini, in calea careia a defrisat pini si multe alte elemente naturale inutile. jumatate e vopsita in verde, drept pista de biciclete. stii ce scrie pe ea? CROSUL PETROM... aici sunt banii dumneavoastra, aici efortul dumneavoastra, aici a fost aerul dumneavoastra...

Update:
am fost pe teren, ce e in parc e jale... jumate de parc este arat si se pregateste betonarea.
Alee in parc sau bulevard ?
 Cel mai frumos e cu copaci de plastic cu beculete !
 Transee
Aici a fost spatiu verde
Betonat si cu pavele puse
Aici ati uitat sa turnati beton !
 Asta a mai ramas din Himalaya de IOR

 Parcului, cit mai mult beton !
 Pista de biciclete sau drum pt masini ?
Bah, mai largiti aleea, ca n-au pietonii loc si intra pe pista de biciclete !

Am vazut si pista de bicle, facuta pe o alee monstruos de lata. Totusi, judecind la rece, nu as zice ca este de vina Petrom pentru ce-i acolo. Pista de biciclete este doar un marcaj trasat cu vopsea pe o alee care, cu sau fara pista sint convins ca ar fi fost la fel de lata, dovada celelalte alei din parc, unde nu sint piste de biciclete. Nu s-au taiat copaci special pentru construirea pistei. Intrebarea e cine are nevoie de alei late de 6-8 m in parc ? Poate cei care spera sa puna mina pe parc si sa aiba strazile deja facute pentru dezvoltarile lor imobiliare ? Spuneti-mi voi, ca alta idee nu i-a venit in cap mosului. Ceausescu demola case, urmasii lui distrug parcurile. Inca n-au aflat ceea ce stiau niste 'primitivi' acum sute de ani:

"Numai dupa ce ultimul copac a fost taiat
Numai dupa ce ultimul rau a fost otravit
Numai dupa ce ultimul peste a fost prins
Atunci veti afla ca banii nu pot fi mancati"

luni, 11 octombrie 2010

18.5 km

Am dat 6 ture de I.O.R. asa ca pregatire, mai mult psihologica pt semimaratonul de saptamina viitoare. De fapt cam 18.8 km, intai 3 ture, pauza de rehidratare, si inca 3. Timp 1h40 (fara pauza, vreo 5 min).
Bah, ce m-am plictisit ! Dupa 10 km nu prea mai e fun. Merg acum la MIB si dupa aia cred ca o sa ma axez pe alergarea montana ca e mult mai interesanta. Cind e variat poti face 40 de km fara sa simti plictiseala. Plus ca nu-mi fac picioarele vraiste de la alergatul pe asfalt (in ultimele ture nu prea am mai alergat corect si acum ma resimt).

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Maratonul Pietrei Craiului

Ei, si a venit si marele concurs pentru care m-am pregatit de fapt toata vara. In ultimele 2 saptamini 'antrenamentele' au constat in a sta la serviciu cit mai tirziu seara si in weekend, cit mai multe ore pe scaun si cit mai putina miscare. Deh, asta-i viata !
Vineri am plecat cu familia, incarcati cu bagaje, catel si purcel la pensiunea noastra draga din Poiana Marului, la Tanti Mia. Seara am fost in Zarnesti sa ma inscriu, si la sedinta tehnica, desfasurata la Casa de Cultura, intr-o liniste totala.
A doua zi dimineata, cu emotii si bucurie, ajung la start, cu, poate, cel mai greu rucsac dintre toti participantii. Cind mi l-a vazut, cu o seara inainte, Cornelia m-a intrebat daca chiar vreau sa merg cu el ? Dar eu, batman, batman, mi-am pus o gramada de lucruri de schimb, peste 2 litri de apa, mincare cu care m-am intors acasa si lucruri fara de care nu merg la munte, dar total inutile acum: camera foto grea, briceag, frontala.

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

Deci, echipat ca de o plimbare, pornesc si eu in dimineata friguroasa cind ii vad pe cei din fata ca o iau la fuga, cam mirat ca nu s-a auzit startul. Drumul prin Zarnesti pina la Gura Riului il facusem de nenumarate ori la urcarea sau coborirea de pe munte, si de fiecare data mi s-a parut interminabil. De data asta nici nu m-am dezmeticit bine ca m-am si trezit ca intru pe macadamul spre Fintina lui Botorog. Lumea iese pe la porti, ne aplauda, alergam ca niste minji, cu bucurie. Numai ca, luat de val, am pornit cam tare, si deja dupa 2-3 km eram obosit, am incetinit, moment in care au inceput sa ma depaseasca puhoaie de alergatori, iar mie sa-mi scada moralul precum mercurul in termometru. Incepe urcusul spre Magura, reusesc sa ma tin dupa cei din fata, dar mi se pare greu, acesti primi kilometri pina la primul punct de realimentare au fost pentru mine cei mai grei din toata cursa. Totusi nu pot sa nu trag cu ochiul, din fuga, la peisajul superb. In putin sub o ora trec pe linga Casa Folea. Urmeaza o urcare prin padure unde de abia ma mai tirasc, ajung pe plat in Poiana Joaca, unde nu depasesc decit un melc, iar o multime de lume trece de mine. La punctul de revitalizare de la Table ajung in 1.45. Maninc banane si beau suc in tacere, sint prea obosit si ca sa vorbesc.
Dar cele citeva minute de pauza ma refac complet, parca sint alt om, alerg in viteza mai departe... dar nu ma tine mult. Incepe urcusul spre Saua Funduri.


Eh, dar mie imi place sa urc repede, aici toata lumea o ia mai incet si am un avantaj. La inceput sint inca depasit, apoi, pe masura ce ma odihnesc, ei da, urc si ma odihnesc in acelasi timp :-), incep sa merg mai bine si sa mai depasesc si eu. E ceata, din fata se aud fluierele salvamontistilor. Nu dupa multa vreme ajung in creasta si apoi in citeva minute la coborirea spre Valea Urzicii. Au trecut 3 ore si 10 min. In creasta dam peste un fel de mazariche, o ploaie-ninsoare inghetata. Sintem toti imbracati subtire si nici nu simtim frigul, e cald cit timp nu ne oprim.
Aici incepe portiunea pe care o cunosc din traseu, dar pe care, nu stiu de ce, niciodata nu pot sa merg repede, dar sa mai si alerg. Din pacate organizatorii au indepartat grohotisul de pe coborirea abrupta din creasta, in ideea ca cei de sus sa nu arunce cu pietre in cei care au coborit deja. Mie nu mi se pare o idee buna, dar probabil ca ei stiu mai multe. E foarte usor si placut sa cobori pe grohotis, si groaznic de nasol sa trebuiasca sa cobori pe o poteca de pamint alunecos. Dar majoritatea participantilor nu prea le au cu muntele si se sperie de grohotis. Am observat de alftel ca eram singurul care cobora cu fata la stinca pe saritori. Cind in sfirsit ajung la o portiune de grohotis imi dau drumul fericit spre disperarea unui concurent aflat in fata care ma roaga sa o iau mai incet, fiind cam speriat sa nu-l iau la vale si pe el, nu stiu de ce, ca ar fi ajuns mai repede asa :-).
Merg incet pe toata portiunea pina la Spirlea, nu vreau sa ma obosesc prea tare ca ma gindesc ca e o cursa lunga si mi-e sa nu clachez la final. Pe linga mine ceilalti discuta de cite geluri au bagat deja, unul doua, altul trei. Moshule, stai bine, imi zic, daca esti in rind cu astia tinerii si fara sa bagi nici un gel. Care va sa zica, am alergat 'curat' toata cursa, fara cafeine si taurine :-). Dar am luat un baton energizant cu carbohidrati, recunosc :-) Aici se merge mai lejer, toata lumea discuta, intru si eu in vorba cu baietii, ne incurajam reciproc.
De la Spirlea e numai vale, bag viteza, mai alerg si pe drum cit mai pot, am grija tot timpul sa nu-mi mai scot sufletul cum am facut la inceput, cum simt ca obosesc, cum reduc pasul. Dupa 5.23 h ajung la punctul de rehidratare de la Plaiu Foii impreuna cu un alt baiat, alergam ultimii metri sa parem in forma :-). La cort inghit pe nerasuflate vreo 4 pahare de supa calda, ah... ce bine mi-a cazut ! si niste suc, de mai am putin si sint plin pina in git. Eram deshidratat rau, dar cu sticlele pline in rucsac, deh.... mi-era greu sa ma opresc, sa scot rucsacul, plus ca la fiecare oprire ma mai depaseau citiva, ceea ce nu-mi dadea un sentiment prea placut. Dar de simtit ma simteam deja mai bine decit la punctul de la Table, eram bine dispus acum. Hai, la drum, ca eu cu lenea mea bineinteles ca o lalai cit mai mult, au plecat de mult concurentii care sosisera dupa mine, iar eu, tot cu poze, telefoane, sucuri...

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

Urmeaza urcarea spre Diana, spaima alergatorilor de plat. Merg cu pas lejer, avind grija sa nu ma obosesc :-), dar fara sa ma opresc. Cu toate ca nu merg deloc repede, depasesc citiva concurenti care se straduie sa mearga chiar si mai incet, si inca citiva care fac opriri. De ce or avea nevoie sa se opreasca, imi zic facind pe grozavul, eu ma simt chiar foarte bine. Ajung relativ odihnit la Diana dupa o ora si un sfert si-i dau repede la vale dupa o fata care coboara foarte bine. Imi fac praf unghiile de la degetele mari, dar nici nu simt durerea, am grija doar sa ramin in coasta fetei. Ce bine e sa ai un iepure dupa care sa alergi, parca totul devine mai usor. In schimb nu-mi place senzatia cind cineva imi sufla in ceafa, prefer sa ma dau la o parte. Vine repede si punctul de realimentare de la Coltii Chiliilor, unde aflu dezamagit ca n-au supa. Beau niste ceai si suc cam neplacut la gust, maninc banane, si iar lenevesc mai mult decit ceilalti... "No mai repede ma, ca vin aia din urma" - imi amintesc de cintecul lui Mircea Florian. Ma grabesc sa prind un grup pe care l-am depasit in urcare, acum sint la vreo suta de metri in fata, trag tare si-i ajung din urma. Noroc cu ei ca ii vad ca alearga, ca altfel nu stiu daca-mi gaseam motivatie sa mai bag viteza. Fata dupa care m-am tinut la coborire e in fruntea grupului, alerg si eu dupa ei cit pot, daca la un moment dat grupul o ia la pas ma bucur ca nu mai trebuie sa alerg, dar doar pentru citeva secunde, pentru ca unul sau altul din grup reincepe repede alergatul, si ceilalti dupa el. Alerg din ce in ce mai bine, ma simt mai odihnit decit in primii kilometri. Unul din grup o lasa mai moale, si il depasesc. Alergarea ma prinde, picioarele merg singure, parca as vrea sa ma opresc si sa o iau la pas, dar mi se pare prea greu, e mai usor sa continui asa, pe pilot automat. Si asa, incet, incet, depasesc tot grupul in afara de fata care are deja un avans considerabil. Ultimul pe care-l depasesc ma incurajeaza, ii multumesc in gind pentru gest, dar, nemaiavind pe nimeni in fata imi pierd motivatia sa mai grabesc pasul, si in plus intru pe asfalt, in Zarnesti, si nu-mi place dupa ce am alergat pe poteci de munte sa simt acum asfaltul sub picioare. Tipul care m-a incurajat ma depaseste, ii strig si eu un "hai, hai", si ma tin dupa el, ultimele sute de metri parca nu se mai termina, simt deodata oboseala, o iau la pas, la un moment dat un baiat din Zarnesti imi spune ca mai sint doar 100 de metri, stim si eu si el ca nu e asa, dar totusi incurajarea lui ma face sa incep din nou sa alerg. Vorba vine alerg, e un fel de jogging jalnic, tipul din fata mea merge la pas, iar eu, alergind, ramin constant la citiva metri in spatele lui :-) Realizez ca de abia ma tirasc si nu inteleg cum de nu ma depasesc cei din spate, apoi ma prind ca si ei sint la fel de varza ca mine. Dar mai e putin, acum chiar sint numai 100 de metri, imi vad masina unde am parcat-o dimineata si ma gindesc ca in citeva secunde voi ajunge, dupa colt e finishul, accelerez si deodata vad lumea adunata ca la urs, strigate, talangi, Cornelia sufla intr-un fel de vuvuzela, aplauze, ridic bratele sus si trec ca un invingator.
Nu-mi vine sa cred ! Am terminat un maraton pe munte ! Nu m-am indoit nici o clipa, am stiut tot timpul ca voi reusi, si totusi, acum cind s-a terminat, parca nu-mi vine sa cred !
7h:58 - timpul meu
Timpul cistigatorului: Adi Bostan, un incredibil 3:55 !
Mai, ce tare sint, am alergat de doua ori mai mult ! :-) Ce va ziceam, lenesul mai mult alearga, dragii moshului !
Am avut 2 obiective: primul sa termin, iar al doilea, daca se poate, sa ma incadrez in 8 ore. Le-am realizat pe amindoua. La anul, incerc sa fiu mai putin relaxat si mai antrenat, si sa scot 6:45, e greu, dar stiu ca pot !
Vreau sa le multumesc tuturor pentru primirea calduroasa pe care au facut-o, pentru momentul acela de la final a meritat sa alerg tot maratonul. Le multumesc organizatorilor care au facut o treaba excelenta, au adus salvamontisti pe munte, puncte de control, de realimentare, au marcat foarte bine tot traseul, au montat corzi fixe pe coborirea din creasta, au adus chiar si un elicopter la Plaiu Foii, au cumparat cadouri pentru toti copiii care au participat la cursele lor, tricouri pentru participanti, medalii si diplome pentru cei care au terminat. O organizare profesionista, pot spune cu mina pe inima.
Mariusica s-a asezat si el foarte frumos la start in cursa copiilor, numai ca s-a speriat cind a inceput lumea sa aplaude, sa fluiere si sa faca galagie, si s-a oprit. Dar pina la urma, cu ajutorul Elenei a trecut linia de sosire. Din pacate eu am ajuns cu un sfert de ora mai tirziu si nu l-am vazut.
Urmeaza bulz-party :-), spectacol, in sala e o galagie infernala, imi aduc aminte de linistea mormintala de cu o seara inainte cind se auzea doar vocea lui Lucian Clinciu care ne povestea despre traseu, vine premierea, cu cel mai frumos moment al serii cind sala intreaga se ridica in picioare si-l aplauda pe dl. Chiurlea senior, care, la 71 de ani e finisher... si punem capat unei zile pline si frumoase.

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

Si citeva concluzii la final:
Toata lumea m-a intrebat daca a fost greu. Nu, nu a fost greu. Sa faci MPC-ul in 8 ore nu ar trebui sa fie greu pentru un barbat in putere. Sint sigur ca e greu sa-l faci in 6, sau 5, sau 4 ore, dar in 8, nu. A fost ca o plimbare la munte mai grea. Am facut ture de iarna, cind spargeam zapada pe vai, mult mai solicitante din punct de vedere fizic (si mai lungi ca timp).
Multi au impresia ca am facut cine stie ce performanta. Nu este asa. Ar trebui sa fie la indemina oricui. Performanta, negativa, este ca cei mai multi tineri nu pot nici sa alerge un kilometru (si eu am fost asa nu de mult) si nu li se pare nimic in neregula cu asta.
Am facut greseli: am plecat cu rucsac prea greu, cu apa pe care am carat-o degeaba ca nu m-am oprit sa o beau. Data viitoare imi iau clar un camelback. Am pornit prea tare, si m-am obosit aiurea in primii kilometri.
Dar in cele din urma experienta pe care o am in mersul pe munte m-a ajutat mult. Mi-am revenit si am stiut cum sa urc fara sa-mi pierd suflul, am stiut cum sa cobor pe grohotis, ce ritm sa tin, cum sa-mi dozez efortul.
Urmeaza: semimaratonul Bucuresti, 17 octombrie. Pacat ca e fara grohotis...
Epilog:
 

duminică, 26 septembrie 2010

Crosul Petrom

Duminica pe 26 septembrie am participat la Crosul Petrom, o alergare de 3 km in jurul Casei Poporului. (Petrom se incapatineaza sa sustina ca traseul are 4 km). Petrom a gasit o idee desteapta ca sa atraga cit mai multi oameni si sa-si faca reclama: construieste un metru de pista de biciclete pt fiecare concurent.
Eram cam racit, dar am iesit onorabil pe locul 217 la barbati (au fost 2202 participanti, femei si barbati). Cea mai in virsta participanta a fost o babuta simpatica de 90 (da, nouazeci) de ani.

From Crosul Petrom

From Crosul Petrom

From Crosul Petrom

La premiere, Gabi Szabo i-a spus cistigatorului, putin ironica, sigur, 4 km in 8 min e un timp extraordinar de bun... la care omul a recunoscut ca sint de fapt doar 3 km (asa mi-au iesit si mie parcurgind traseul cu masina).
Concursul a fost bine organizat, am avut apa plata si minerala la plecare/sosire, am primit un tricou oficial, cine vroia putea sa se cintareasca si sa-si ia tensiunea, toate astea pe gratis.
Deci, ar trebui ca la anul sa mai vedem 2,2 km de pista de biciclete prin Bucuresti.

From Crosul Petrom

From Crosul Petrom

From Crosul Petrom

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Primul cros

Am fost azi la primul cros, crosul Terry Fox, o cursa de 5 km organizata de Scoala Americana. Nu a fost un concurs de alergare propriu-zis, asa cum ma asteptam, ci o actiune a scolii, unde au alergat mai mult elevi si profesori, plus diversi oficiali. Vorba vine alergat, ca jumatate mai mult mergeau, asa ca am iesit printre primii... Cred ca am fost singurul caraghios care s-a infiintat la poarta scolii fara invitatie, noroc ca cei de la paza au fost draguti si au sunat la organizatori care m-au lasat sa intru. Am alergat lejer, si am dubii ca traseul - o poteca lata prin padurea Baneasa - are intr-adevar 5 km.


Dar cine a fost Terry Fox ?
Un tinar diagnosticat cu cancer, care, acum 30 de ani a pornit intr-o cursa de traversare a Canadei, alergind echivalentul unui maraton in fiecare zi, pentru a stringe fonduri pentru cercetari asupra cancerului. Numai ca a facut acest lucru avind un picior amputat...
Cititi mai multe aici

vineri, 10 septembrie 2010

15 km

Acum, daca tot alergasem 11km, am zis sa vad cum o fi sa alerg 15. Deci au fost 7 ture in Parcul Carol, alergate destul de incet (timp total 1h20min, ~11.25km/h), fara pauza intre ture (doar citiva pasi facuti mergind, nu alergind). Primele 6 ture au fost ok, dar ultima nu prea a mai fost distractiva, mi se facuse sete rau si n-am mai putut sa sprintez la finalul turei, cum fac la fiecare tura. Cred ca daca as fi putut sa ma hidratez in timpul alergarii ar fi fost mult mai ok.
Constat din nou ca rezistenta la alergare imi creste direct proportional cu scaderea temperaturii. Acum 3 zile, la 25 de grade de abia am alergat 3 ture de parc (e drept ca eram obosit si am alergat si prima tura prea tare), iar aseara, pe 18 grade si vint, am bagat 7.
Imi place mult sa alerg in Parcul Carol (am mai alergat in IOR si Herastrau) pt ca are alei umbrite, nu e f aglomerat nici chiar seara, dar mai ales pt ca traseul are pante, un delusor destul de lung, ceea ce, in Bucurestiul ultraplat este mare lucru.

marți, 31 august 2010

O tura cu caiacul

Nimic mai mult decit o plimbare cu caiacul, pe riul Veleka, in sudul Bulgariei, aproape de granita cu Turcia. Veleka este un riu care teoretic se varsa in mare, dar acum era separat de mare printr-o limba de nisip.

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

From Veleka river, Bulgaria

luni, 30 august 2010

10 km

Aveam asa, o mica bariera de depasit. De cind alerg (vreo 2-3 ani, un pic mai serios de citeva luni) nu atinsesem niciodata 10 km. Nu stiu cum se face ca tot timpul pe fuga - la figurat :) - nu-mi gaseam timp sa alerg o ora intreaga.
Am reusit sa o fac in prima zi de concediu pentru prima data, fara vreun efort prea mare. 5 ture in Parcul Carol = 10.750 km (cu 20 sec pauza intre ture). Timpul pe tura intre 10.57 si 11.35. Mai rezistam inca o tura, clar. Am zis sa nu exagerez, mai ales ca imi aparuse o jena in ligamentul iliofemural.
La a doua parcurgere, peste o saptamina, am alergat mai repede si am terminat destul de obosit, de data asta cu o durere in umar, ciudat. Cea mai buna tura 10.06, cea mai slaba 11.25. La sfirsit am continuat sa mai alerg citeva sute de metri, sa fiu sigur ca am atins 11 km.

marți, 17 august 2010

O surpriza placuta

a fost ca asa curatenie cum am vazut anul asta in Crai (si chiar si in Bucegi) nu cred ca am mai prins vreodata pe munte. Si nu cred ca au fost numai ploile torentiale de vara asta de vina. Am vazut o gramada de turisti in Crai, romani si straini, dar n-am vazut pe nimeni sa arunce o hirtie pe jos. Hmm... inca nu stiu ce sa cred despre asta, oare chiar s-au civilizat cei ce urca pe munte ?
Aaaa, si nici drujbele nu se mai auzeau in Crai... zgomotul drujbei facea parte din peisajul muntelui in ultimii ani. Acum era liniste... asa sa dea Domnul sa ramina !

luni, 16 august 2010

Din nou in Crai

Joi seara plec din Bucuresti, sa scap de caldura. Ajung la Breaza, adorm pe terasa, cu ochii la stele. Parca trebuia sa fie ploaie de stele noaptea asta... nu prea am vazut mare lucru, desi am stat cu ochii beliti pina m-a furat somnul. Pe la 4 dimineata ma trezeste frigul... uitasem senzatia ! Privesc spre constelatia Perseu, dar nimic, nici un meteor prin zona. Mai bine sa fac o tura ! Asa ca la 4.40 plec spre munte, imi fac socoteala ca o sa prind drumul liber, dar, surpriza, pe serpentinele spre Sinaia coloane coloane de camioane, esuez si eu intr-o coloana, si merg pina spre Piriul Rece in spatele lor.
La 7.10 plec pe traseul pe care nu am reusit sa-l fac saptamina trecuta, Plaiu Foii - Spirlea - Lanturi - La Om - Creasta Sudica - Marele Grohotis - Umeri - Spirlea - Plaiu Foii, de data asta solo, sa pot sa merg in ritmul in care vreau.
In drum spre Spirlea vad un grup in fata, si desi trag tare, nu reusesc sa-l ajung din urma. Sint intrigat, ca nu prea am vazut turisti care sa mearga asa rapid. Accelerez cit pot, si ma lamuresc, era un grup de nemti, pe care-l depasesc in cele din urma. Ajung la Spirlea in 59 min, si nu ma opresc deloc, vrind sa las in urma grupul de nemti. Cind colo, in fata, ce sa vezi ? Alti nemti, niste mosuleti si babete, care aproape ca urca in fuga, dar fara sa para deloc obositi. Moshule ce tinar esti imi zic, hai ca astia au pe putin 25 de ani mai mult... fac un efort si ii depasesc si pe ei, dar deasupra Zaplazului ma opresc 10 min sa-mi trag sufletul, timp in care mosnegutii nemti trec pe linga mine fluierind, fac 2-3 poze in viteza... si dusi au fost ! Nu i-am mai ajuns din urma pina in creasta, desi am ajuns sus in 2 ore 45 minute de la Plaiu Foii, un timp care mi se pare foarte bun, tinind cont de indicatorul care arata 5-6 ore... Mda, respect, nu e prima data cind vad in ce ritm infernal urca cei crescuti la poalele Alpilor, fara a da semne de oboseala.
Daca pina in creasta am fugit dupa nemti, de aici o las moale. Soarele arde nemilos, imi pun repede pantalonii lungi si o bluza cu maneca lunga. Ma opresc sa admir peisajul, o mai iau pe linga poteca, fac un pic de catarare cind o iau aiurea, cobor un pic spre Poiana Inchisa, dar ma opresc la o bucla de rapel, imi zic ca e mai bine sa nu ma risc fiind singur, si incet, incet, batut de soare merg spre Saua Funduri. Ma opresc de cite ori gasesc un pic de umbra, fac un adevarat ospat cu afine, si in 3 ore jumate ajung la coborirea spre Valea Urzicii.
Coborirea mi se pare foarte dificila fata de cum o stiu, poate e soarele care m-a zapacit, oboseala, oricum mi se pare mai dificil decit la urcarea pe Lanturi. Incerc sa alerg dar la vale nu ma mai tin picioarele, iar cum alerg la deal incep sa transpir si ma loveste o sete chinuitoare, iar apa nu prea mai am, asa ca renunt. Cobor sontic sontic, in putin peste 2 ore jumate ajung la Plaiu Foii (50 min de la Spirlea, fata de 28 sapt trecuta).
In timp ce cobor de la Spirlea, in vale se porneste o furtuna, aud trasnetele chiar in dreptul meu, foarte aproape, am impresia ca se crapa cerul, asa piriie, apoi urmeaza bubuiturile... e infricosator. Pina cobor in vale ploaia s-a si terminat, e o racoare placuta, sint 18 grade, cu vreo 20 mai putin decit in Bucuresti.
Timp total tura 8.45 ore. Rucsac 20 l, 2 l apa, 0.5 l Gatorade.
Seara merg spre Breaza unde ma odihnesc un pic, apoi in caldura innabusitoare din Bucuresti. Noroc ca a doua zi plec iar :-)
From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica

From Crai - Lanturi - Creasta Sudica