Primul semimaraton pe asfalt... Daca la Maratonul Piatra Craiului nu am avut mai deloc emotii si am dormit ca ursul, acum, in seara dinainte am adormit dupa 1 noaptea. Faptul ca am alergat in cadrul actiunii '42 pentru o sansa' m-a facut sa ma simt ca am o datorie de indeplinit, nu am putut fi asa relaxat ca si cum as fi alergat doar pentru mine. Poate si din cauza asta am alergat cam timorat, si nu am scos un timp mai bun decit la antrenamente.
Cu o zi inainte de concurs am fost sa-mi iau kitul de concurs: un tricou, probabil luat de la reduceri din complexul 'Europa', pe care scria Raiffeisen Bank, si undeva mic pe spate "Maratonul international Bucuresti', numarul si cipul. Mie, daca as fi sef pe la o banca, mi-ar fi jena sa pun insemnul bancii pe cirpele alea. In plus, am primit inca un tricou de mai buna calitate, fara nici un insemn pe el, un sampon anti-matreata, o pasta de dinti si un antiperspirant, toate intr-o punga de plastic. Halal, dupa ce ca am dat o caruta de bani pt inscriere, mi-au umplut punga cu prostii... mai bine reduceau taxa si renuntau la 'cadou'. Care era ideea ? Sa nu-mi sara matreata din cap cind alerg ? Sa nu-i dobor pe spectatori cu mirosul gurii mele ? Si sa nu transpir in timp ce alerg ?Ah, si era sa uit, cireasa de pe tort, clipsuri anti-sforait :-D
Cei de la '42 pt o sansa' mi-au dat si ei tricoul lor, care este chiar foarte ok, arata bine, sintetic, se poate alerga cu el, si un gel energizant. Asta gratis, doar pt ca sprijin acest proiect. Nota 10 pt organizare ! Numai ca eu, a doua zi, pina am gasit un loc de parcare am intirziat vreo 5 minute si am pierdut poza de grup cu ceilalti 83 alergatori din proiect :-( Adevarul e ca nici nu mi-am imaginat sa fie atit de punctuali, ca doar sintem in Romania...
La plecare am intrat in vorba cu niste fete simpatice care purtau si ele tricouri cu '42 pentru o sansa' si am alergat impreuna primul kilometru, dupa care le-am lasat in urma, ritmul lor era cam lent fata de cit imi propusesem eu. Dar mi-a prins bine acest km alergat incet, a fost ca un fel de incalzire, si am putut alerga apoi fara sa ajung sa ma simt epuizat cum am patit-o dupa startul rapid de la MPC.
Spre deosebire de ceea ce ma asteptam, nu m-am plictisit deloc in timpul alergarii. Desi am alergat cu castile in urechi, n-am mai pornit muzica, in schimb am mai schimbat ocazional cite o vorba, o incurajare, faptul ca atita lume alerga in jurul meu facea totul sa para mult mai interesant si timpul sa treaca mai usor. Si pe toata durata cursei am avut o preocupare ca sa-mi treaca timpul, sa depasesc concurentii mai lenti. Evident, altii aveau preocuparea asta cu mine :-). Un moment deosebit a fost cind am fost depasit de atletii de elita africani, nu stiu cum sa descriu senzatia, pur si simplu imi dadea o stare de bine privindu-i cit de natural, aparent fara efort, cit de elegant alearga. Pe linga ei, noi, amatorii, aratam chinuiti si alergam de parca ne dezmembram in bucati :-)
Traseul a fost destul de ok, asa, fara masini parca nu mai era atit de urit. Ba in portiunea de la Podul Izvor pina la Eroilor, alergind pe sub copacii in culorile toamnei, a fost chiar frumos.
Dupa prima tura m-am simtit cam slabit, de data asta am luat gelul primit cu o zi inainte, dupa care kilometrii au inceput sa treaca mai repede. Pe traseu au fost puncte de rehidratare suficiente, tot timpul am baut apa asa ca n-am avut probleme din punctul asta de vedere.
Pe ultima suta de metri am bagat un sprint de nu mi-a venit nici mie sa cred, si, in timp ce alergam spre linia de start, dindu-mi seama cita energie mai am, pe de o parte ma bucuram, pe de alta imi parea rau ca nu am tras mai tare pe parcursul cursei. Dar, in fine, m-am incadrat in timpul modest pe care mi-l propusesem: 2 ore. Nici nu stiu exact cit am facut, cam 1h55, era cronometru afisat la sosire, dar nici nu l-am vazut. Ar trebui sa primesc un mail de la organizatori, cu timpul si locul pe care am sosit, sper sa nu uite de el.
La sosire eram cam zapacit, o fata a venit si mi-a luat cipul, alta mi-a dat o sticla cu apa, un baiat mi-a pus o medalie de git, pina m-am dezmeticit si am vrut sa o iau din loc, m-am trezit ca nu mai pot sa indoi picioarele :-) Dubioasa rau senzatia, mai ales ca in timpul cursei n-am avut nici o problema. Dar in fine, in citeva minute de miscare usoara mi-am revenit.
Update: na, iata-ma si si pe net, mersi Jeane pt link, cu mine rupt pe linga veselele gemene
eco-maratoniste, sa nu mai zic de catel care cred ca abia asteapta sa mai dea o tura:
As vrea mult sa reusim sa adunam suma necesara de 30 de mii euro pt a cumpara aparatul pt spitalul de copii, mai trebuie strinsi aproape 10 mii...
Din pacate nu numai actiunea '42 pentru o sansa' dar nici macar Maratonul nu a fost prezentat aproape deloc in mass-media, normal, ca un eveniment la care 5000 de oameni fac sport nu e interesant, e mult mai interesant unul in care 11+11 alearga si alte citeva zeci de mii isi umfla burtile cu bere si eventual se iau la bataie. Un cunoscut maratonist, dl.
Ilie Rosu a alergat si de data asta ca de obicei cu doua steaguri in maini, si cu un mesaj pe tricou impotriva violentei pe stadioane. Asa ceva nu e de aratat la tv, Doamne fereste !... noroc ca in aceeasi seara s-a jucat 'marele derby' Dinamo-Steaua, completat cu obisnuitele batai de strada, ei, asa se face audienta !
