duminică, 27 noiembrie 2011

Maratonul Reintregirii Neamului Romanesc



Parcul Al.I.Cuza, Bucuresti, 1 decembrie 2011

La 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegați, și sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colțurile Ardealului și Banatului, a adoptat o Rezoluțiune care consfințește unirea tuturor românilor din Transilvania și întreg Banatul (cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre) cu România.

Pe 1 decembrie 2011, Ro Club Maraton va invita sa luati parte la un maraton inedit, prin care sportivii vor aduce un omagiu celor care au infaptuit Marea Unire in urma cu 93 de ani.


Probe:

- Maraton (feminin, masculuin) 42.195km (10 ture, timp maxim 5:30h)
- Semimaraton (feminin,masculin) 21.0975km (5ture, timp maxim 2:45h)
- Maraton stafeta (feminin, masculin si mixt) 2*21.0975km (2*5 ture, timp maxim 5:30h)

Traseu: http://connect.garmin.com/activity/127558815#

Informatii aici:
http://maraton.info.ro/maratonul-reintregirii-neamului-romanesc-1-decembrie-2011.html

Daca nu merg eu la maraton, vine maratonul la mine ! E super fain, sa am maratonul la doi pasi de casa !
Deci joi alerg 42.195 km ! Iuhuu !

joi, 13 octombrie 2011

Crosul Aripi Deschise

Va astept la acest cros organizat pentru a ajuta copiii de la Spitalul Fundeni. Puteti sa ii ajutati pe acesti copii bolnavi si sa faceti si un pic de miscare.

29 octombrie, in parcul I.O.R !

M.I.B. 2011

Maratonul International Bucuresti, editia 2011 - un pas inainte fata de editia de anul trecut din punct de vedere al organizarii.
De aceasta data am primit un tricou decent in pachetul de start, plus niste geluri de dus, etc. Am vazut multi participanti alergind cu acest tricou de culoare verde.
Standul Ro Club Maraton de la MIB s-a remarcat prin atmosfera prietenoasa si vesela. Am apreciat ca s-au organizat mai multe actiuni nostime, cum ar fi concursul de ghicit timpul cistigatorului, panoul pe care sa ne trecem timpii cu care am terminat, precum si rucsacul primit cadou dupa cursa.
Pentru mine a fost o alergare de placere la proba de semi-maraton, sau mai bine zis de refacere dupa MPC. Racit si cu picioarele inca nerefacute complet de la rosaturile de la MPC, am alergat fara sa-mi propun vreun timp anume.
M-am bucurat sa intilnesc un fost coleg care s-a apucat de alergare si sa mergem impreuna primii kilometri. In tura a doua am devenit mai nerabdator si am inceput sa trag mai tare.

Place: 288  Cathegory Place: 60
Category: M35
Time: 1:54:02.55
Real Time: 1:52:53.00

Lap 1  10.55 0:58:48 5'34" min/Km 382         10.55 0:58:48 5'34" min/Km 382
Finish  21.10 1:52:53 5'21" min/Km 288         10.55 0:54:06 5'07" min/Km 200

A fost o placere sa alerg in stilul acesta, incet la inceput, apoi din ce in ce mai repede. Am terminat aproape la fel ca anul trecut - cu doar 4 secunde in plus, dar mult mai odihnit - e drept ca si traseul anul acesta a fost mai usor, fara dealuri. Din cauza nu stiu carei intilniri la nivel inalt traseul a fost modificat: startul la Alba Iulia, apoi Piata Unirii - pe chei pina la intersectia cu Mihai Bravu - inapoi pe chei pina la Pasajul Marasesti - apoi pe bulevard inapoi la Alba Iulia, un mic ocol pe Burebista, iar pe bulevard pina la Muncii si inapoi la Alba Iulia. Mie mi-a convenit mai mult acest traseu, are avantajul ca e mai aproape de casa si merg aproape zilnic pe diverse portiuni din traseu - e drept, cu masina :-)
Medalia primita la finish arata chiar foarte bine. Este frumos lucrata si este enorma - cea mai mare medalie pe care am primit-o pina acum la vreo cursa.

joi, 6 octombrie 2011

MPC 2011 - a doua participare

Al treilea concurs montan din acest an e si cel pe care l-am asteptat cu cea mai mare emotie. E pentru prima data cind repet o participare la un concurs, si va fi pentru mine o evaluare a progreselor facute de-a lungul ultimului an.
Exact acum un an participam la primul meu maraton, MPC 2010. De atunci, m-a prins 'microbul'. A urmat la doar doua saptamini MIB, apoi in 2011 EcoMarathon, Stockholm Marathon, Ciucas Trail Running, concursuri de care imi aduc aminte cu incintare.
Acum un an nu aveam emotii, stiam ca voi termina. De data asta insa, timpul pe care il scot are o mare importanta pentru mine. Vreau sa-mi dovedesc ca m-am antrenat cu folos in ultimul an, si sa vad un rezultat semificativ mai bun.
La ultimele 2 maratoane montane am scos rezultate de care sint multumit avind in vedere timpul (putin) alocat antrenamentului, 6:25 la EcoMarathon si 3:27 la CTR (la proba de semi). Imi propun sa ma clasez si la MPC tot asa, pe la jumatatea clasamentului, ceea ce ar insemna sa scot un timp in jur de 6:30, timp care mi se pare perfect realizabil.
Stiu ca la mine vara e timp mort, in care nu ma antrenez decit foarte putin, dar ma gindesc ca am ramas totusi in forma avind in vedere rezultatul de la CTR. Numai ca in ultima luna mi-am schimbat programul de antrenament. Din diverse motive am ajuns la concluzia ca ma antrenez prea tare si ca ar fi cazul sa fac antrenamente mai aerobice. Cu un HRM pt control, am inceput alergari foarte usoare, puternic aerobice. Rezultatele se simt imediat, in primul rind in felul in care ma simt dupa antrenament: bine dispus, cu un zimbet pe buze, cu o senzatie placuta care dureaza toata ziua. Dar pe de alta parte ma gindesc daca imi folosesc la ceva antrenamentele atit de usoare cind in concurs va trebui sa trag mult mai tare.
Ei, astazi voi afla acest lucru !
Ora 9:20. Din boxe se aude "highway to hell". Mi se pare nostima alegerea, ma gindesc la traseu, putem sa-i spunem si asa :-)
From MPC 2011
Se da startul si pornesc incetisor, nu mai trag ca disperatul ca anul trecut. Am HRM-ul cu mine, sint curios sa vad in mod obiectiv ce efort va trebui sa fac pentru a alerga aceasta cursa.
From MPC 2011
Insa chiar de la inceput simt ca ceva nu e in regula. Alerg cu greu, nu imi gasesc ritmul. Mi se intimpla de multe ori la inceputul alergarilor acest lucru, asa ca nu imi fac probleme. Multi concurenti trec pe linga mine, dar nu ma ingrijorez. Si totusi... e greu, neasteptat de greu. Nu inteleg de ce. Inca dinainte de Botorog trebuie sa ma opresc din alergare si incep sa combin alergarea cu mersul. Ajung la urcarea spre Magura, acolo un grup de copii cu talangi ne incurajeaza, imi place mult, asa spectatori entuziasti ca la concursurile montane rar mai vezi.
From MPC 2011
Trece repede si urcarea, apoi vine poteca printre garduri.
From MPC 2011

From MPC 2011

From MPC 2011

Privesc culorile toamnei pe dealurile impadurite.
From MPC 2011

From MPC 2011

From MPC 2011

From MPC 2011

E neasteptat de greu, dar nu am senzatia ca de abia merg, in mintea mea mi se pare ca inaintez destul de bine. Totusi ajung la Casa Folea intr-un timp mai slab ca anul trecut. Ma uit la ceas, am pulsul peste 180 ! Nu-mi vine sa cred, ma gindesc ca s-a stricat HRM-ul. Gafai, dar parca nici asa ! Nu am ce face, ii dau inainte spre primul punct de realimentare.

From MPC 2011

Ma gindesc ca voi recupera intirzierea pe drum. Anul trecut am tras tare pina la Casa Folea dar de acolo am cedat si de abia m-am tirit pina la Table.

From MPC 2011

From MPC 2011

Acum merg acceptabil, sau cel putin asa mi se pare, si de aceea cind ajung si ma uit la ceas iar nu-mi vine sa cred: am 1h44, cu doar un minut mai putin ca anul trecut ! Cit fac o poza ajunge si dl. Cristian Chiurlea, la cei 72 de ani ai dinsului, veteranul alergarilor montane din Romania. Daca voi ajunge la acea virsta, as vrea sa ma prinda si pe mine tot prin munti ! Sergiu Buciuc si Gabi Solomon de la Ro Club Maraton sint ocupati sa faca fata multimii de alergatori strinsi in jurul punctului de rehidratare, anul acesta sint voluntari.

From MPC 2011

Pulsul imi este tot pe la 170-180, e clar, am facut primii 10 km in efort anaerobic, desi nu inteleg din ce cauza, pentru ca nu am fortat. Insa de aceea am avut tot timpul senzatia ca e foarte greu. Ma gindesc ca nu o sa o mai pot tine mult asa. Parca asta nu era deajuns, ma mai trezesc si ca ghetele ma bat, si n-am nici macar un leucoplast la mine, am mai alergat cu ghetele astea pe munte, ultima data chiar la CTR, si n-am avut nici cea mai mica problema cu ele.
E clar, cursa asta a inceput prost pentru mine. Sint dezamagit, furios, nu inteleg care-i problema, schimbarea de antrenament, pauza din timpul verii ?

Pornesc in urcarea spre creasta, nu merg deloc tare, dar inima imi bate in continuare foarte rapid, iar senzatia de efort persista.

From MPC 2011

Stiu ca daca m-as odihni putin as putea continua apoi in acelasi ritm cu un puls si efort mult mai mic, dar sint obsedat de timp, si nu ma opresc. Ajung in punctul cel mai inalt in 3:03, am cistigat 8 minute fata de anul trecut.

From MPC 2011

From MPC 2011

Nu sint deloc, dar deloc multumit. Totusi, aici privelistea e atit de incintatoare incit uit de framintarile mele si-mi dau drumul la vale, grohotisul e terenul meu preferat. Anul acesta nu se sta la coada ! La un moment dat aud un strigat si ma sperii putin, ma gindesc ca a cazut cineva, dar e doar Liviu Bica de la Ro Club care coboara in rind cu mine, si din cind in cind trage cite un racnet, imi explica cum ii amortizeaza caderea, ca la judo :-)

From MPC 2011

From MPC 2011

Urmeaza partea cea mai pitoreasca a traseului, care se strecoara acum pe sub peretele vestic al Craiului. Merg binisor, dar ma chinui rau. Ma gindesc sa abandonez la Plaiu Foii. Imi dau seama ca nu am cum sa scot un timp apropiat de asteptarile mele, picioarele sint carne vie de la rosaturi, iar din cauza ca sint in regim anaerobic am tot timpul senzatia ca e foarte greu, ca nu mai pot. In plus, am ramas si fara apa ! Iar setea ma chinuie tot mai rau. Apropo, am facut un calcul, in timpul cursei am baut cel putin 6 litri de lichide. Si am terminat insetat ! Stiam ca sint rau de sete, dar nici chiar asa... Ei, si chiar cind eram mai pesimist, alunec pe niste pietricele ude si cad in fund... Parca n-ar fi de ajuns ce trebuie sa indur, acum mai sint si ud ! Ma ridic multumit totusi ca nu am nici cea mai mica zgirietura cind din spatele meu cineva striga 'piatra, piatra !'. Nu ma deranjez sa ma feresc, dar cind schimba la 'bolovan !' arunc o privire in spate si vad un televizor mic... cum vine spre mine ! Instant evaluez ce s-ar intimpla in cazul impactului, nu numai ca sint scos din cursa, dar dau de lucru si celor de la salvamont ! Sar in laturi si ma uit cum trece razant, 'mama...' mai apuc sa spun, ma gindesc ca sint foarte norocos, intr-un minut am scapat de doua ori fara sa patesc nimic ! Si imi zic ca ar fi pacat sa abandonez cind am atit noroc ! Ciudat, cum un astfel de lucru iti poate ridica moralul.

From MPC 2011

From MPC 2011

Cobor spre Spirlea, unde ma opresc citeva minute si beau apa rece ca gheata. Imi e inca foarte sete, dar continui spre Plaiu Foii, acolo am de gind sa fac o pauza mai lunga, de refacere. Depasesc destui concurenti pe coborire, desi nu alerg prea repede. Pe drumul forestier deja multi au trecut la pas, ma gindesc daca n-ar fi mai bine sa merg si eu la pas si astfel sa ma si odihnesc in acelasi timp, dar continui sa alerg din inertie.

From MPC 2011

In 4h59 ajung la Plaiu Foii, pe ultimii metri mai trec si eu la pas, noroc cu spectatorii de pe margine care ma incurajeaza, ma gindesc ca nu-i frumos sa nu incerc sa fac un efort pentru ei, si astfel imi regasesc resursele sa alerg din nou. Le multumesc celor de pe margine, incurajarile lor conteaza foarte mult !
La Plaiu Foii fac o oprire mai lunga. Beau 7-8 pahare de lichide, le pierd sirul si imi umplu camelback-ul. Nu mai pot continua asa, e clar, n-are nici un rost sa ma chinui degeaba. Imi propun sa o iau incet, intr-un ritm aerobic, si orice ar fi sa nu intru iar in zona de mare efort. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o in cursa. Daca pina aici a fost un chin, de acum pina la capat va fi o placere :-)

From MPC 2011

Asa ca, dupa o pauza de 10 minute, o pornesc incet, la pas, spre Diana.

From MPC 2011

From MPC 2011

Din urma ma ajung citiva concurenti, se face o coada in urcare, eu ramin printre ultimii, dar ma simt mult mai bine. Liviu Bica e in verva, tot urcusul comenteaza, si ne intretine buna dispozitie. Incep sa ma simt mai odihnit. Stiu ca urcusul spre Diana are reputatia de a fi foarte greu, dar pt mine e un loc in care pot sa merg intr-un ritm lejer si sa ma odihnesc. La fel si anul trecut, am simtit ca-mi revin fortele pe urcus. Mi-e frica insa de coborire. Nu ma simt in stare sa alerg ultimii kilometri. Stiu ca anul trecut alergam mecanic, ca un robot, ma intreb cum ma voi descurca acum.
Ajung la Diana in 6:20, cu 25 minute mai bine ca acum un an.

From MPC 2011

From MPC 2011

Nu ma opresc, si continui incetisor pe coborire. Anul trecut coboram vijelios pe aici, acum merg usurel. Surpriza vine cind ajung la Coltii Chiliilor: 23 minute de la Diana, fata de 30 anul trecut ! Ce ciudat, ce diferenta intre realitate si senzatia subiectiva pe care o da parcurgerea unui traseu ! Chiar inainte de punctul de realimentare dau nas in nas cu un preot cu niste baieti. Baietii ma incurajeaza, sint curios daca si popa o sa-mi arunce vreo binecuvintare, dar se pare ca maratonul nu e suficient de crestinesc pentru el - oare din cauza ca a inceput pe 'highway to hell' ?  :-).
Mai beau si aici niste lichide, si pornesc in fuga sa fac ultimii kilometri spre Zarnesti. Anul trecut am facut aproape trei sferturi de ora. Doar atit, imi fac curaj, trei sferturi de ora sa pot sa alerg, nu e mare lucru, e si la vale. Depasesc pe drumul forestier citiva concurenti. Ajung pe poteca. In fata, nimeni, in spate doi concurenti depasiti mai devreme, care ma folosesc pe post de iepure. Alerg, alerg, trec de Valea Crapaturii, continui pe poteca care coboara si uneori urca putin, trec kilometrii unul dupa altul, si in fata tot nu e nimeni ! Hei, te pomenesti ca ajung primul :-) ma gindesc cum e sa fii primul sa nu vezi pe nimeni in fata. Imi place senzatia. Aproape ca uit ca alerg in concurs, nu mai simt efortul, nici rosaturile de la picioare, alerg de placere, admir peisajul, e o dupa-amiaza insorita de toamna, e o bucurie sa pot alerga prin aceste locuri atit de frumoase. Ma gindesc ce noroc sa avem un munte atit de frumos cum e Craiul, si oameni care sa organizeze un maraton cum e MPC-ul. Deja se vede Zarnestiul in zare, iar pe drumul care coboara spre sosea niste mogaldete mici, concurentii din fata, care au un avans considerabil.

From MPC 2011

Cind ajung la asfalt, ma intilnesc cu Silvia care plimba lejer cainele de parca nici n-ar fi fost vreodata la concurs... Pe ultima portiune de asfalt o iau la pas. De la un geam o fetita striga tare 'mai iute, mai iute, mai iuuuteeee ! ", "alearga, alearga !", ma pufneste risul cit e de simpatica, incep sa alerg incet, si aud multa vreme in urma, "mai iute, mai iuuuteee !".
Termin in 7:24, mult sub asteptarile mele, cu peste jumatate de ora mai bine ca anul trecut, dar mult mai obosit, tocmai la timp sa prind cursa copiilor.

From MPC 2011

La premiere m-am bucurat sa vad invitati oameni pe care ii respect mult, sa amintesc doar de Toma Coconea si dl. Dinu Mititeanu. Am vazut echipele de la GoreTex Transalpine Run, pe Mihai Orleanu care a participat la UTMB, ce mai, toata floarea alergarii montane romanesti vine la MPC, un concurs care a devenit de acum o traditie si a adunat in jurul sau atiti oameni pasionati, oameni care iubesc muntele, alergarea, viata in mijlocul naturii.

From MPC 2011

From MPC 2011

From MPC 2011

From MPC 2011

From MPC 2011

Cit despre mine... sper sa mi se refaca picioarele suficient pt a putea participa la MIB, urmeaza o iarna de antrenamente in care voi insista mult pe partea aerobica, si la anul imi propun, bineinteles, sa alerg din nou pe cararile dragi ale Carpatilor.

From MPC 2011

luni, 25 iulie 2011

Red Bull X-Alps 2011

Am scris pina acum pe acest blog citeva impresii ca participant amator la diverse competitii montane. E momentul sa scriu ceva si despre atletii adevarati. De citeva zile sint spectator la poate cea mai spectaculoasa cursa montana din lume, Red Bull X-Alps. Urmaresc cursa live pe X-Alps live tracking. Nu credeam ca privitul unor puncte pe o harta poate da dependenta :-).
Singurul roman participant in aceasta cursa, Toma Coconea se afla de citeva zile constant pe locul doi. Desi Tomi face eforturi supraomenesti, mergind pe jos peste 100 km pe zi, nu a reusit deocamdata sa recupereze avansul luat de elvetianul Christian Maurer, care, atit cu stiinta cit si cu noroc a reusit un zbor extraordinar de 400 km intr-o singura zi ! In mod cert Maurer este un geniu al zborului cu parapanta ! E capabil sa zboare in conditii in care restul atletilor prefera sa mearga pe jos. E suficient de experimentat incit sa-si programeze lansarea la o ora la care ceilalti inca urca din greu pantele muntilor, avind in vedere ca in mod normal dimineata nu prea sint conditii de zbor. Si are un simt al termicelor care-i permite sa faca zboruri neobisnuit de lungi. Se vede clar experienta de zbor acrobatic pe care o are in spate.
Pe de alta parte, daca aceasta ar fi fost o cursa doar de alergare, Tomi ar fi cistigat sigur. Cred ca este cel mai puternic atlet din aceasta cursa. Insa vremea nu prea l-a ajutat sa zboare, iar pe jos, oricit de repede ar merge, progresul este mult mai lent decit cu parapanta. Ca sa nu mai vorbim de oboseala.
In acest an vremea a fost neobisnuit de aspra, cu ploi si ninsori acum in mijlocul lui iulie.
In timp ce Maurer a urmat o linie de zbor pe la nord, Tomi a mers neobosit pe jos sute de kilometri prin vai drept spre vest. In aceasta dimineata a urcat spre un loc de lansare si chiar in aceste momente, zboara in apropierea muntilor de 3000 de metri in drum spre Matterhorn ! Expertii sustin ca nu are alternativa la drumul lui Maurer pe la nord ! Este o cursa palpitanta, Tomi isi arata clasa si o ia pe 'scurtatura' ! Mai are oare sanse sa-l ajunga din urma pe elvetian ? Un zbor peste munti inzapeziti, pe un teren extrem de dificil !

Un clip nostim cu participantii la competitie.

Update: Tomi a trebuit totusi sa faca un ocol pe la nord, zboara din cite vad cu mare viteza pe deasupra cotei de nivel de 2400 metri.
Update 2: a atins in dupa-amiaza aceasta Mattherhornul, dupa ce a mers pe jos inca 16 km de la locul de aterizare.
Update 3: poze spectaculoase cu Toma Coconea in drum spre Matterhorn

miercuri, 6 iulie 2011

Duatlon Tara Barsei

Dupa 20 de ani, celebra (pentru cunoscatori...) echipa Stasu, despre care as putea sa spun ca a inventat mountain-biking-ul in Romania inca din anii '80 ai mileniului trecut :-), este din nou prezenta si participa la un concurs oficial, Duatlon Tara Barsei ! Despre cum am descoperit noi datul cu bicla la vale prin padure, copii fiind, acum mai bine de 25 de ani, as putea povesti multe... la vremea aceea era ceva cu totul si cu totul ciudat, atit pentru altii copii: "noi stam in fata blocului, ce sa facem in padure ?" cit si pentru adulti: "o sa va rupeti gitul !". Ce-i drept, pe vremea aceea nici nu cred ca existau casti pentru biciclisti... cam asa am inceput noi mountain-bikingul-ul: fara frine si fara casca !
Insa prima participare la un concurs a fost cam dezastruoasa... siguri pe noi ne-am inscris la stafeta... avansati, ca doar nu sintem amatori ! Concurenta nu ne impresioneaza: Adi Bostan, campionul national la alergare montana cu Lucian Clinciu, organizatorul MPC; un tip care imi povestea cum a terminat campionatele nationale de cros pe locul 4, si tot asa. Varu', total neantrenat, merge mai greu si in plus greseste drumul, si ajunge ultimul din proba de bicicleta dintre echipele de stafeta avansati, cu vreo 2 minute jumate intirziere fata de alte doua echipe.

From Duatlon Tara Barsei



From Duatlon Tara Barsei



Dezastrul il desavirsesc eu, sint foarte obosit si neatent, si pierd drumul de 4 ori, din care odata urc aiurea vreo 10 minute, si urc, si urc... si cind imi dau seama ca nu mai sint benzi colorate prin copaci, nici nu-mi vine sa ma intorc sa cobor tot ce am urcat... Problema e ca traseul nu e foarte bine marcat, si de multe ori merge pe o poteca mare din care la un moment dat se face o potecuta abia vizibila, si daca ai ratat-o, continui pe poteca mare aiurea. Dupa primii 3 kilometri (plus inca citi or mai fi fost) pe care-i fac in mai bine de 40 de minute fara sa intilnesc nici un concurent, la urmatorii 6,5 stau cu ochii dupa marcaje si ii fac doar in jumatate de ora, depasind si ceva lume.

From Duatlon Tara Barsei



From Duatlon Tara Barsei



Cu ocazia asta realizez ca la nici un concurs nu am fost atent la marcaje, totdeauna era cineva in fata dupa care sa ma tin, dar acum, cum din tura de bicla se vine la intervale mari, am alergat multa vreme fara sa vad pe nimeni nici in fata, nici in spate. Termin cu un sprint, la fel cum am si plecat in cursa, dar ce folos, ca tot ultimii sintem. Pina la urma descoperim ca nu sintem chiar pe ultimul loc, o echipa a abandonat iar una a fost descalificata.

From Duatlon Tara Barsei


Dupa concurs stam la povesti la pasta party, dar apoi incepe o ploaie torentiala si toata lumea isi stringe calabalicul si o luam si noi din loc spre casa. A fost fain si doar sa participam, vine ea si vremea sa urcam pe podium !

joi, 30 iunie 2011

Stockholm Marathon

A trecut o luna de cind am alergat maratonul de la Stockholm si inca nu mi-am gasit timp sa scriu impresiile... poate pentru ca nu mi se mai pare ceva asa nemaipomenit sa alerg un maraton ?

Mai intai, citeva poze din Stockholm, o frumoasa capitala nordica.


From Stockholm

Muzeul Vasa, unde poti vedea o corabie imensa, un adevarat 'Titanic' al secolului al 17-lea, scufundata dupa numai 1300 de metri de la lansare, si pastrata in stare excelenta pe fundul marii vreme de mai bine de 3 secole.


From Stockholm


From Stockholm


From Stockholm


From Stockholm


From Stockholm
Palatul regal.

From Stockholm
Muzeul Skansen, un fel de Muzeul Satului + gradina zoologica.

From Stockholm


From Stockholm

From Stockholm
Centrul vechi.

From Stockholm
Schimbarea garzii la Palat.

From Stockholm


From Stockholm

From Stockholm
Capitanul...

From Stockholm
si marinarul amator.

From Stockholm


From Stockholm


From Stockholm


From Stockholm


From Stockholm
Vedere din turnul Primariei.

From Stockholm

Si acum, maratonul:
Iau metroul pina la vechiul stadion olimpic, un frumos stadion unde s-a tinut Olimpiada din 1912, acum 99 de ani ! Alergatorii la maraton au gratuitate la transportul in comun, arat numarul de concurs si sint lasat sa trec. Spre deosebire de o zi normala, astazi e mare aglomeratie la metrou, sute si sute de oameni care se inghesuie sa ia urmatorul tren spre stadion.
Voi alerga maratonul cu pantofii mei de 50 de lei, sint doar un adept al alergarii minimaliste, nu ? Nu o sa ma vedeti pe mine cu pantofi cu gel, arcuri sau cine stie ce sisteme de amortizare care nu fac decit sa impiedice alergarea naturala.Toti sint aici cu pantofi de sute de euro, unii se uita ciudat la mine, ba chiar la un moment dat niste tipi din metrou isi dau coate si se uita mirati la incaltarile mele in timp ce comenteaza ceva. Cei care stau pe scaune chiar se ridica sa vada mai bine ! Ce or fi comentat numai ei stiu, sper ca nu ceva de genul, 'aaa... saracul, e din Romania' ! Imaginea asta cu toti comentind este cu atit mai ciudata cu cit se intimpla in Suedia, un loc unde toata lumea isi vede de treburile personale si nu are obiceiul sa-i bage in seama pe ceilalti. Apropo, alerg cu tricoul de la MIB 2010, cel cu '42 pentru o sansa', stiu ca nu sint decit citiva romani la acest maraton, si vreau sa am ceva care sa arate de unde sint... ma rog, nu prea e evident pt suedezi, e doar pt cunoscatori... :-)
Am locul de start in zona F, cel mai in spate. Fac citeva poze si ma despart de familie. Reusesc sa ajung la sosea, cei care au sosit mai tirziu nu au mai avut loc si au ramas pe iarba. In jurul meu sint numai blonzi si blonde, trei sferturi din participanti sint suedezi sau finlandezi, incerc sa gasesc pace-makerul de 3:45, dar nu-l vad nicaieri. In fata vad numai baloane cu 5h, 4:30, 4:15 e cel mai scurt timp pe care-l vad. Inca putin si ajung la zona E, imi dau seama ca n-am nici o sansa, in fata e puhoi de lume, in plus pace-makerii alearga pe timpul de la start. (Eu aveam sa fac 4 minute din locul in care eram pina la linia de start). Vremea este perfecta, sint 13-14 grade, innorat, numai bine de alergat.
La ora 11:30 pornesc alergatorii din zonele A, B si C, noi, astia mai amariti pornim la 11:40. Pina la urma vine si semnalul de plecare pentru noi si merg la pas pina ajung la linia de start, de acolo incepem sa alergam cit de cit, te cam calci pe picioare cu lumea. Primii kilometri sint in coborire usoara... ultimii vor fi in urcare :-)
Amintiri de pe traseu nu am multe. In primii 10 km nu am facut altceva decit sa caut posibilitati sa-i depasesc pe cei care alergau prea incet. Se pare ca in zona din spate unde am avut eu loc majoritatea oamenilor alergau mai incet decit mine. Deci 10 km de alergat intr-o mare aglomeratie, si momente in care mai reuseam sa tisnesc din cind in cind si sa 'ma bag' un pic mai in fata :-) Inutil sa spun ca era cam greu sa observ peisajul. Spre finalul celor 10 km este un mare pod care uneste doua insule ale Stockholm-ului, se urca cam vreun km, apoi se coboara aproape tot atit. Aici mai ramin multi in urma, se mai rasfira lumea, simt ca am loc sa respir, mai pot si sa ma uit in stinga si in dreapta, privelistea de pe pod este chiar faina.
Planul meu este sa alerg fara oprire pina la km 17, unde e primul punct de realimentare in care gasesc banane, apoi sa ma opresc iar la km 27, la urmatoarele banane :-), apoi, Dumnezeu cu mila, am banane la km 37 dar daca sint prea obosit mai gasesc supa Knorr la km 32, cola la km 36, energizante la 39, vad eu la care ma opresc.

From Stockholm marathon


La km 17 se termina si prima bucla, cursa de maraton e compusa din doua bucle care se suprapun partial, prima are 17 km, iar a doua 25 de km. Ajung in forma la km 17 si nu ma opresc, iau niste banane din fuga si... da-i inainte ! Alerg din ce in ce mai repede, ma simt bine, la un moment dat chiar ma iluzionez ca poate prind pace-makerul de 3:45, ar insemna sa termin in 3:41, tinind cont ca am facut 4 minute pina la linia de start...

From Stockholm marathon


Pe la km 20 traseul intra in niste gradini imense, ma asteptam la ceva amenajat gen gradinile din Paris, cind colo este un fel de parc... mai mult teren viran... minimalismul suedez e la el acasa. Ma gindeam ca traseul prin Stockholm o sa fie perfect plat dar tot timpul sint mici dealuri ba de urcat ba de coborit, e mai deluros decit prin Bucurestiul nostru. Ajung cu bine la jumatatea cursei si continui prin gradini. Inca nu-mi dau seama, dar oboseala incepe sa se simta. Am facut 1:51 pina la jumatate, nu e rau, mai bine decit am alergat in toamna semi-maratonul la Bucuresti ! Iar acum mai am de alergat inca odata pe atit !
Dupa km 25 incep sa simt oboseala mai serios, la km 27 fac o oprire un pic mai lunga, bag si un pic de stretching, un lucru care mi-a prins bine, nu am avut probleme cu picioarele dupa terminarea cursei, maninc banane si pornesc mai departe.
Pe tot parcursul cursei sint oameni pe margini care incurajeaza alergatorii, striga 'heia ! heia !', din loc in loc sint orchestre care cinta live, chiar si niste majorete nu stiu cum or fi rezistat saracele cam dezbracate la 13 grade, dar probabil pentru suedeze asta e deja cald. Se striga incurajari mai ales localnicilor, dar si cei din alte tari primesc incurajari, nu odata am auzit 'viva Italia !' de exemplu. Avem steguletul si numele tarii pe numarul de concurs, am apreciat acest lucru din partea organizatorilor. Imi pare rau ca nu e nimeni care sa strige 'hai Romania !', nu prea i-am inspirat pe suedezi... Macar o injuratura neaosa daca auzeam, vorba bancului:

Niste moldoveni la jocurile olimpice. Proba de caiac-canoe. Astia asezati langa mal. Trece echipajul de pe locul 1, moment in care moldovenii incep sa strige:
-Mu**e ba!! Ch**da matii!! etc..
Nici un raspuns. Trece echipajul de pe locul 2. Moldovenii iar:
-Sa va fu`**m ma!! M'uii!! Etc..nici un raspuns.
Trece echipajul de pe locul 3. Moldovenii striga:
-M'uii ma! Ch**da matii!! Echipajul de pe locul 3 riposteaza:
-Ba a matii ba!! La care moldovenii exclama extaziati:
-Astia sunt!!! HAI ROMANIA!

Suedezii par cam ciudati cuiva venit din Romania, sint niste oameni foarte linistiti, pina si cind incurajeaza alergatorii mai mult de un 'heia, heia' nu spun. Din loc in loc mai e cite o tanti care cinta ceva cintece populare de-ale lor banuiesc, un fel de 'vine vine primavara' mai melancolic, cam asa suna.
La un moment dat vad in fata mea un tip care alerga... un negru. Trag ce trag si-l depasesc, mama ce tare sint imi zic, am ajuns sa depasesc alergatori negri :-) si tot cu faze de astea imi mai ridic moralul si inaintez kilometru cu kilometru.
E totusi din ce in ce mai greu, alerg din ce in ce mai incet. Ajung si la km 32, opresc bineinteles la supa. De acum intru in necunoscut... nu am alergat niciodata mai mult de 32 km pe asfalt. Si urmeaza iar trecerea peste podul acela lung, aproape 1 km de urcat. Ma gindesc ca o sa incep sa merg, dar ma ambitionez si reusesc sa fac tot urcusul in alergare. Pe pod sint puse boxe din care se aude muzica, la prima trecere mi s-a parut fain, acum sint atit de obosit incit muzica data tare ma deranjeaza. Dar are efect si asa, bag viteza numai sa scap mai repede de zona cu boxele...

From Stockholm marathon


Urcusul l-am facut eu in fuga dar m-a terminat, simt ca nu mai pot, ajung la km 35 rupt, rupt. Ah, cit as vrea sa-mi vad familia sau prietenii in multimea de pe margine, ce bine mi-ar prinde o incurajare acum ! Dar nu e nimeni, sint singur, singur intre atita lume. Cedez psihic, incep sa merg... e un maraton perfect organizat, intr-un oras foarte frumos, dar acum am un sentiment ciudat, parca sint intre roboti, imi aduc aminte de concursul de la Moeciu unde la tot pasul primeam incurajari, imi aduc aminte de caldura voluntarilor, a oamenilor care ne incurajau de pe margine, de concurentii cu care povesteam de parca ne cunosteam de cind lumea, era ceva ce aici lipseste si nu poate compensa toata organizarea perfecta.
Incerc sa mai alerg, dar de abia ma misc. Si sint prea dese tentatiile de pe margine, punctele de realimentare sint mai dese aici pe ultimii kilometri. Unde mai pui si ca e la deal... Am pierdut timp bun aici, am citeva sute de metri in care mai mult am mers. In fine, ma readun, si incep iar sa alerg cit de cit. Ajung si la km 40, incep sa o iau ceva mai repede, nu mai e mult, dar acum si 2 km mi se pare enorm. Trec cu greu si acestia, vine intrarea pe stadion, finishul pe stadion e genial, stadionul e foarte frumos, mic si cochet, din caramida rosie, trec prin poarta, intru pe pista de atletism, imi gasesc putere pentru un ultim sprint, incerc sa-mi gasesc cunoscutii in tribune dar sint atit de obosit ca vad spectatorii ca prin ceata, depasesc pe toata lumea pe acesti ultimi metri, si trec linia de sosire ! Am terminat primul meu maraton de plat !

From Stockholm marathon



From Stockholm marathon


3:46 e timpul cu care am terminat. Ma simt bine dupa ce am terminat, toata ziua sint inca 'in priza' si activ. Nu e frumos, dar ma pufneste risul cind ii vad pe altii cum se chinuie sa coboare scarile la metrou. Pe de alta parte ma intreb, de ce sint atit de ok, oare n-am tras destul ? Cind m-am oprit din alergare am cedat mai mult psihic, fizic mai aveam inca resurse. Ar fi trebuit sa fortez ? Greu de spus, pina la urma e mai bine ca am terminat intreg si miscindu-ma natural decit sa ma fi cules cu farasul de pe jos :-)
Maratonul a fost excelent organizat, ajunge sa spun ca nu am stat absolut de loc la coada pentru inscriere, desi au fost peste 15.000 de participanti. Traseul foarte pitoresc, puncte de realimentare suficiente, dusuri din loc in loc, zona de finish super bine amenajata, gaseai tot ce-ti dorea inima acolo. Un sincer bravo pentru organizatori !
Nu e de mirare, avind in vedere eficienta legendara a suedezilor. Si cind mai pui la socoteala ca aparent distractia principala a locuitorilor din Stockholm este alergatul, nu se putea sa nu iasa bine. In Stockholm tot timpul vezi oameni care fac jogging sau alearga, de dimineata pina seara. Si cind spun alearga, chiar alearga, adica bine, repede, nu cum vezi la noi in parc plin de burtosi care s-au hotarit sa dea kilogramele jos (o idee excelenta de altfel, problema e cit ii tine). In general suedezii arata foarte bine, au un aer sportiv, rar vezi oameni grasi. Ma gindeam ca a doua zi dupa maraton nu o sa vad atita lume la alergat... da de unde ! Era ca in orice zi normala, plin de lume care iesise la alergarea zilnica...
Hei... o zi de relaxare dupa concurs (intotdeauna a doua zi dupa un concurs este cea mai grea...) si din nou in tara, unde ma asteapta alte provocari, peste doar o saptamina duatlon - stafeta... avansati :-) cu varu'... in Tara Barsei.