sâmbătă, 2 octombrie 2010

Maratonul Pietrei Craiului

Ei, si a venit si marele concurs pentru care m-am pregatit de fapt toata vara. In ultimele 2 saptamini 'antrenamentele' au constat in a sta la serviciu cit mai tirziu seara si in weekend, cit mai multe ore pe scaun si cit mai putina miscare. Deh, asta-i viata !
Vineri am plecat cu familia, incarcati cu bagaje, catel si purcel la pensiunea noastra draga din Poiana Marului, la Tanti Mia. Seara am fost in Zarnesti sa ma inscriu, si la sedinta tehnica, desfasurata la Casa de Cultura, intr-o liniste totala.
A doua zi dimineata, cu emotii si bucurie, ajung la start, cu, poate, cel mai greu rucsac dintre toti participantii. Cind mi l-a vazut, cu o seara inainte, Cornelia m-a intrebat daca chiar vreau sa merg cu el ? Dar eu, batman, batman, mi-am pus o gramada de lucruri de schimb, peste 2 litri de apa, mincare cu care m-am intors acasa si lucruri fara de care nu merg la munte, dar total inutile acum: camera foto grea, briceag, frontala.

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

Deci, echipat ca de o plimbare, pornesc si eu in dimineata friguroasa cind ii vad pe cei din fata ca o iau la fuga, cam mirat ca nu s-a auzit startul. Drumul prin Zarnesti pina la Gura Riului il facusem de nenumarate ori la urcarea sau coborirea de pe munte, si de fiecare data mi s-a parut interminabil. De data asta nici nu m-am dezmeticit bine ca m-am si trezit ca intru pe macadamul spre Fintina lui Botorog. Lumea iese pe la porti, ne aplauda, alergam ca niste minji, cu bucurie. Numai ca, luat de val, am pornit cam tare, si deja dupa 2-3 km eram obosit, am incetinit, moment in care au inceput sa ma depaseasca puhoaie de alergatori, iar mie sa-mi scada moralul precum mercurul in termometru. Incepe urcusul spre Magura, reusesc sa ma tin dupa cei din fata, dar mi se pare greu, acesti primi kilometri pina la primul punct de realimentare au fost pentru mine cei mai grei din toata cursa. Totusi nu pot sa nu trag cu ochiul, din fuga, la peisajul superb. In putin sub o ora trec pe linga Casa Folea. Urmeaza o urcare prin padure unde de abia ma mai tirasc, ajung pe plat in Poiana Joaca, unde nu depasesc decit un melc, iar o multime de lume trece de mine. La punctul de revitalizare de la Table ajung in 1.45. Maninc banane si beau suc in tacere, sint prea obosit si ca sa vorbesc.
Dar cele citeva minute de pauza ma refac complet, parca sint alt om, alerg in viteza mai departe... dar nu ma tine mult. Incepe urcusul spre Saua Funduri.


Eh, dar mie imi place sa urc repede, aici toata lumea o ia mai incet si am un avantaj. La inceput sint inca depasit, apoi, pe masura ce ma odihnesc, ei da, urc si ma odihnesc in acelasi timp :-), incep sa merg mai bine si sa mai depasesc si eu. E ceata, din fata se aud fluierele salvamontistilor. Nu dupa multa vreme ajung in creasta si apoi in citeva minute la coborirea spre Valea Urzicii. Au trecut 3 ore si 10 min. In creasta dam peste un fel de mazariche, o ploaie-ninsoare inghetata. Sintem toti imbracati subtire si nici nu simtim frigul, e cald cit timp nu ne oprim.
Aici incepe portiunea pe care o cunosc din traseu, dar pe care, nu stiu de ce, niciodata nu pot sa merg repede, dar sa mai si alerg. Din pacate organizatorii au indepartat grohotisul de pe coborirea abrupta din creasta, in ideea ca cei de sus sa nu arunce cu pietre in cei care au coborit deja. Mie nu mi se pare o idee buna, dar probabil ca ei stiu mai multe. E foarte usor si placut sa cobori pe grohotis, si groaznic de nasol sa trebuiasca sa cobori pe o poteca de pamint alunecos. Dar majoritatea participantilor nu prea le au cu muntele si se sperie de grohotis. Am observat de alftel ca eram singurul care cobora cu fata la stinca pe saritori. Cind in sfirsit ajung la o portiune de grohotis imi dau drumul fericit spre disperarea unui concurent aflat in fata care ma roaga sa o iau mai incet, fiind cam speriat sa nu-l iau la vale si pe el, nu stiu de ce, ca ar fi ajuns mai repede asa :-).
Merg incet pe toata portiunea pina la Spirlea, nu vreau sa ma obosesc prea tare ca ma gindesc ca e o cursa lunga si mi-e sa nu clachez la final. Pe linga mine ceilalti discuta de cite geluri au bagat deja, unul doua, altul trei. Moshule, stai bine, imi zic, daca esti in rind cu astia tinerii si fara sa bagi nici un gel. Care va sa zica, am alergat 'curat' toata cursa, fara cafeine si taurine :-). Dar am luat un baton energizant cu carbohidrati, recunosc :-) Aici se merge mai lejer, toata lumea discuta, intru si eu in vorba cu baietii, ne incurajam reciproc.
De la Spirlea e numai vale, bag viteza, mai alerg si pe drum cit mai pot, am grija tot timpul sa nu-mi mai scot sufletul cum am facut la inceput, cum simt ca obosesc, cum reduc pasul. Dupa 5.23 h ajung la punctul de rehidratare de la Plaiu Foii impreuna cu un alt baiat, alergam ultimii metri sa parem in forma :-). La cort inghit pe nerasuflate vreo 4 pahare de supa calda, ah... ce bine mi-a cazut ! si niste suc, de mai am putin si sint plin pina in git. Eram deshidratat rau, dar cu sticlele pline in rucsac, deh.... mi-era greu sa ma opresc, sa scot rucsacul, plus ca la fiecare oprire ma mai depaseau citiva, ceea ce nu-mi dadea un sentiment prea placut. Dar de simtit ma simteam deja mai bine decit la punctul de la Table, eram bine dispus acum. Hai, la drum, ca eu cu lenea mea bineinteles ca o lalai cit mai mult, au plecat de mult concurentii care sosisera dupa mine, iar eu, tot cu poze, telefoane, sucuri...

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

Urmeaza urcarea spre Diana, spaima alergatorilor de plat. Merg cu pas lejer, avind grija sa nu ma obosesc :-), dar fara sa ma opresc. Cu toate ca nu merg deloc repede, depasesc citiva concurenti care se straduie sa mearga chiar si mai incet, si inca citiva care fac opriri. De ce or avea nevoie sa se opreasca, imi zic facind pe grozavul, eu ma simt chiar foarte bine. Ajung relativ odihnit la Diana dupa o ora si un sfert si-i dau repede la vale dupa o fata care coboara foarte bine. Imi fac praf unghiile de la degetele mari, dar nici nu simt durerea, am grija doar sa ramin in coasta fetei. Ce bine e sa ai un iepure dupa care sa alergi, parca totul devine mai usor. In schimb nu-mi place senzatia cind cineva imi sufla in ceafa, prefer sa ma dau la o parte. Vine repede si punctul de realimentare de la Coltii Chiliilor, unde aflu dezamagit ca n-au supa. Beau niste ceai si suc cam neplacut la gust, maninc banane, si iar lenevesc mai mult decit ceilalti... "No mai repede ma, ca vin aia din urma" - imi amintesc de cintecul lui Mircea Florian. Ma grabesc sa prind un grup pe care l-am depasit in urcare, acum sint la vreo suta de metri in fata, trag tare si-i ajung din urma. Noroc cu ei ca ii vad ca alearga, ca altfel nu stiu daca-mi gaseam motivatie sa mai bag viteza. Fata dupa care m-am tinut la coborire e in fruntea grupului, alerg si eu dupa ei cit pot, daca la un moment dat grupul o ia la pas ma bucur ca nu mai trebuie sa alerg, dar doar pentru citeva secunde, pentru ca unul sau altul din grup reincepe repede alergatul, si ceilalti dupa el. Alerg din ce in ce mai bine, ma simt mai odihnit decit in primii kilometri. Unul din grup o lasa mai moale, si il depasesc. Alergarea ma prinde, picioarele merg singure, parca as vrea sa ma opresc si sa o iau la pas, dar mi se pare prea greu, e mai usor sa continui asa, pe pilot automat. Si asa, incet, incet, depasesc tot grupul in afara de fata care are deja un avans considerabil. Ultimul pe care-l depasesc ma incurajeaza, ii multumesc in gind pentru gest, dar, nemaiavind pe nimeni in fata imi pierd motivatia sa mai grabesc pasul, si in plus intru pe asfalt, in Zarnesti, si nu-mi place dupa ce am alergat pe poteci de munte sa simt acum asfaltul sub picioare. Tipul care m-a incurajat ma depaseste, ii strig si eu un "hai, hai", si ma tin dupa el, ultimele sute de metri parca nu se mai termina, simt deodata oboseala, o iau la pas, la un moment dat un baiat din Zarnesti imi spune ca mai sint doar 100 de metri, stim si eu si el ca nu e asa, dar totusi incurajarea lui ma face sa incep din nou sa alerg. Vorba vine alerg, e un fel de jogging jalnic, tipul din fata mea merge la pas, iar eu, alergind, ramin constant la citiva metri in spatele lui :-) Realizez ca de abia ma tirasc si nu inteleg cum de nu ma depasesc cei din spate, apoi ma prind ca si ei sint la fel de varza ca mine. Dar mai e putin, acum chiar sint numai 100 de metri, imi vad masina unde am parcat-o dimineata si ma gindesc ca in citeva secunde voi ajunge, dupa colt e finishul, accelerez si deodata vad lumea adunata ca la urs, strigate, talangi, Cornelia sufla intr-un fel de vuvuzela, aplauze, ridic bratele sus si trec ca un invingator.
Nu-mi vine sa cred ! Am terminat un maraton pe munte ! Nu m-am indoit nici o clipa, am stiut tot timpul ca voi reusi, si totusi, acum cind s-a terminat, parca nu-mi vine sa cred !
7h:58 - timpul meu
Timpul cistigatorului: Adi Bostan, un incredibil 3:55 !
Mai, ce tare sint, am alergat de doua ori mai mult ! :-) Ce va ziceam, lenesul mai mult alearga, dragii moshului !
Am avut 2 obiective: primul sa termin, iar al doilea, daca se poate, sa ma incadrez in 8 ore. Le-am realizat pe amindoua. La anul, incerc sa fiu mai putin relaxat si mai antrenat, si sa scot 6:45, e greu, dar stiu ca pot !
Vreau sa le multumesc tuturor pentru primirea calduroasa pe care au facut-o, pentru momentul acela de la final a meritat sa alerg tot maratonul. Le multumesc organizatorilor care au facut o treaba excelenta, au adus salvamontisti pe munte, puncte de control, de realimentare, au marcat foarte bine tot traseul, au montat corzi fixe pe coborirea din creasta, au adus chiar si un elicopter la Plaiu Foii, au cumparat cadouri pentru toti copiii care au participat la cursele lor, tricouri pentru participanti, medalii si diplome pentru cei care au terminat. O organizare profesionista, pot spune cu mina pe inima.
Mariusica s-a asezat si el foarte frumos la start in cursa copiilor, numai ca s-a speriat cind a inceput lumea sa aplaude, sa fluiere si sa faca galagie, si s-a oprit. Dar pina la urma, cu ajutorul Elenei a trecut linia de sosire. Din pacate eu am ajuns cu un sfert de ora mai tirziu si nu l-am vazut.
Urmeaza bulz-party :-), spectacol, in sala e o galagie infernala, imi aduc aminte de linistea mormintala de cu o seara inainte cind se auzea doar vocea lui Lucian Clinciu care ne povestea despre traseu, vine premierea, cu cel mai frumos moment al serii cind sala intreaga se ridica in picioare si-l aplauda pe dl. Chiurlea senior, care, la 71 de ani e finisher... si punem capat unei zile pline si frumoase.

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

From Maratonul Piatra Craiului

Si citeva concluzii la final:
Toata lumea m-a intrebat daca a fost greu. Nu, nu a fost greu. Sa faci MPC-ul in 8 ore nu ar trebui sa fie greu pentru un barbat in putere. Sint sigur ca e greu sa-l faci in 6, sau 5, sau 4 ore, dar in 8, nu. A fost ca o plimbare la munte mai grea. Am facut ture de iarna, cind spargeam zapada pe vai, mult mai solicitante din punct de vedere fizic (si mai lungi ca timp).
Multi au impresia ca am facut cine stie ce performanta. Nu este asa. Ar trebui sa fie la indemina oricui. Performanta, negativa, este ca cei mai multi tineri nu pot nici sa alerge un kilometru (si eu am fost asa nu de mult) si nu li se pare nimic in neregula cu asta.
Am facut greseli: am plecat cu rucsac prea greu, cu apa pe care am carat-o degeaba ca nu m-am oprit sa o beau. Data viitoare imi iau clar un camelback. Am pornit prea tare, si m-am obosit aiurea in primii kilometri.
Dar in cele din urma experienta pe care o am in mersul pe munte m-a ajutat mult. Mi-am revenit si am stiut cum sa urc fara sa-mi pierd suflul, am stiut cum sa cobor pe grohotis, ce ritm sa tin, cum sa-mi dozez efortul.
Urmeaza: semimaratonul Bucuresti, 17 octombrie. Pacat ca e fara grohotis...
Epilog:
 

8 comentarii:

  1. Felicitări !!! Foarte tare, chiar mă inspiră postul tau. Şi mă motivează. Gata, ma apuc de mişcare, nu mai ţine, prea mult stat in fund pe scaun la birou !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ! La anul poate concuram impreuna !

    RăspundețiȘtergere
  3. Scrisesem mai devreme (n-am apucat sa apăs pe "post") că dacă e sa stai după mine ajungi în vreo 9-10 ore în loc de 8.

    Oricum , chiar am ieșit la alergat, nu mult, vreo 4250 de metri și nu repede, 27 de minute, dar ținând cont că asta vine după 10 ani de stat cu fundul pe scaun, am o scuză :)

    RăspundețiȘtergere
  4. super! ne vedem la Bucuresti la semimaraton! eu alerg 21, ...colegu Radu poate alearga crosul de 4km :-)
    Felicitari....si imi amintesc ca din 2006 ti-am povestit de MPC...da! experienta pe munte te-a ajutat! Super ca ai venit ma bucur mult!!! trebuie sa mergem intr-o zi pe Braul Costilei...iar! Cornelia, Silvia si Adi!....

    RăspundețiȘtergere
  5. Good, I did it again! 26 de minute de data asta si cum constatasem ca erau vreo 4.8 km, am lungit putin traseul sa se faca 5 km. heheee, acum 10 ani alergam 5 km in 23 de minute fara prea mari probleme (e drept ca atunci era pe teren drept, nu pe deal/pod ca acum).

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitari Andrei. Mi-a facut mare placere sa alergam impreuna pe traseu

    Succes la MIB si carari cu soare...
    Bogdan (296)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Sis Radu, 4 km ? Nu-l cunosti ! Daca isi pune in cap alearga maratonul ! Cit despre Brina Costilei, abia astept !
    @Radu Pai deja alergi mai bine ca mine :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. neah, mai am până să alerg la fel ca tine. Când o sa fac cei 5 km in 23 de minute, mai vorbim.

    Acum am inceput sa cronometrez si secundele, alaltaieri au fost 26:02 la vreo 8°C, deci mai am, mai am...

    Oricum, va recomand mapmyrun.com

    RăspundețiȘtergere