Dupa 20 de ani, celebra (pentru cunoscatori...) echipa Stasu, despre care as putea sa spun ca a inventat mountain-biking-ul in Romania inca din anii '80 ai mileniului trecut :-), este din nou prezenta si participa la un concurs oficial, Duatlon Tara Barsei ! Despre cum am descoperit noi datul cu bicla la vale prin padure, copii fiind, acum mai bine de 25 de ani, as putea povesti multe... la vremea aceea era ceva cu totul si cu totul ciudat, atit pentru altii copii: "noi stam in fata blocului, ce sa facem in padure ?" cit si pentru adulti: "o sa va rupeti gitul !". Ce-i drept, pe vremea aceea nici nu cred ca existau casti pentru biciclisti... cam asa am inceput noi mountain-bikingul-ul: fara frine si fara casca !
Insa prima participare la un concurs a fost cam dezastruoasa... siguri pe noi ne-am inscris la stafeta... avansati, ca doar nu sintem amatori ! Concurenta nu ne impresioneaza: Adi Bostan, campionul national la alergare montana cu Lucian Clinciu, organizatorul MPC; un tip care imi povestea cum a terminat campionatele nationale de cros pe locul 4, si tot asa. Varu', total neantrenat, merge mai greu si in plus greseste drumul, si ajunge ultimul din proba de bicicleta dintre echipele de stafeta avansati, cu vreo 2 minute jumate intirziere fata de alte doua echipe.
Dezastrul il desavirsesc eu, sint foarte obosit si neatent, si pierd drumul de 4 ori, din care odata urc aiurea vreo 10 minute, si urc, si urc... si cind imi dau seama ca nu mai sint benzi colorate prin copaci, nici nu-mi vine sa ma intorc sa cobor tot ce am urcat... Problema e ca traseul nu e foarte bine marcat, si de multe ori merge pe o poteca mare din care la un moment dat se face o potecuta abia vizibila, si daca ai ratat-o, continui pe poteca mare aiurea. Dupa primii 3 kilometri (plus inca citi or mai fi fost) pe care-i fac in mai bine de 40 de minute fara sa intilnesc nici un concurent, la urmatorii 6,5 stau cu ochii dupa marcaje si ii fac doar in jumatate de ora, depasind si ceva lume.
Cu ocazia asta realizez ca la nici un concurs nu am fost atent la marcaje, totdeauna era cineva in fata dupa care sa ma tin, dar acum, cum din tura de bicla se vine la intervale mari, am alergat multa vreme fara sa vad pe nimeni nici in fata, nici in spate. Termin cu un sprint, la fel cum am si plecat in cursa, dar ce folos, ca tot ultimii sintem. Pina la urma descoperim ca nu sintem chiar pe ultimul loc, o echipa a abandonat iar una a fost descalificata.
Dupa concurs stam la povesti la pasta party, dar apoi incepe o ploaie torentiala si toata lumea isi stringe calabalicul si o luam si noi din loc spre casa. A fost fain si doar sa participam, vine ea si vremea sa urcam pe podium !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu